Filmul prezintă povestea delfinului Snowball, care din bună voință îi salvează viața unui băiețel. Gestul făcut de tânărul delfin, a fost de neuitat pentru pământean. Astfel din acel moment, cei doi construiesc o prietenie formidabilă.
În timpul liber, băiatul dădea la o parte viața de pe uscat și nerăbdător aștepta să îl reîntâlnească pe Snowball. De altfel delfinul îi făcuse cunoștință cu amicii lui din interiorul apei. Relația de prietenie era tot mai puternică și cei doi împărtășeau tot mai multe aventuri.
Doar că într-o după amiază liniștită, lipsită de orice primejdie; își face apariția caracatița malefică. O ființă ne îndrăgită de nimeni, din cauza comportamentului său. Gelos pe relația de prietenie construită între băiat și lumea subacvatică, va încerca din adins să strice armonia.
Snowball și băiatul sunt pregătiți să lupte împotriva caracatiței și totodată să afle adevăratul motiv pentru care, răutatea, gelozia și ranchiuna a pus stăpânire pe caracatiță.