Adrian Nartea este unul dintre cei mai apreciați actori români ai momentului. Dedicat familiei și a meseriei pe care o practică, a strâns într-un număr foarte mare de aprecieri și susținere. Însă puțină lume știe că eroul nostru din „Vald” a avut o luptă de dus și în viața reală. Pentru Adrian Nartea citatul „ Viața bate filmul” îi se potrivește perfect.
Înainte de-a fi în rolul principal în serialul „Vlad”, Adrian Nartea a avut parte de lecția vieții lui. Acesta a trecut printr-o mare cumpănă din cauza unui diagnostic care ne înspăimântă pe fiecare în parte.
De la o simplă consultație ORL, la un diagnostic agresiv
Inițial actorul s-a confruntat cu o inflamație deranjantă, aflată în spatele urechii. Prin urmare se hotărâse să meargă la un control. Fapt pentru care decizia i-a salvat viață! În urma a mai multor analize, Adrian Nartea descoperise că viața lui îi este pusă în pericol din cauza unei tumori grave.
Suspus de două ori la intervenție chirurgicală, actorul român nu a fost singur niciodată! Alina Ferinceac, soția lui a fost întotdeauna călăuza lui. I-a fost alături în fiecare moment și l-a ajutat în a-și reveni după toate cele trăite. De asemenea tot în această perioadă a vieții, familia lui Adrian Nartea au fost trup și suflet alături de el. Împreună au reușit să îi aline durerile fizice și emoționale, actorului îndrăgit de toți românii.
Adrian Nartea este învingător și își duce visul mai departe
Toată experiența pe care a acumulat-o din cauza bolii și intervențiilor la care a fost supus, i-au dat puterea de-a merge mai departe. Acum zâmbește și își continuă cariera cu multă pasiune și dedicare. Crescut în Brașov, Adrian Nartea este mândru că a avut parte de cea mai bună educație din partea ambilor părinți. De asemenea actorul nu a fost străin bisericii și credinței, dat fiind prezența lui în fiecare duminică alături de bunicii lui.